”Cei care au numit-o dependentă de droguri, să răspundă”. Marele învins după verdictul de la TAS în cazul Halep

de: Beatrice Dumitru
06 03. 2024
Simona Halep.

Simona Halep (32 de ani) a câștigat procesul de la TAS și poate reveni imediat în circuitul profesionist. După verdictul tribunalului de la Lausanne, Patrick Mouratoglou a fost pus la zid, el fiind cel care i-a recomandat suplimentul contaminat.

Patrick Mouratoglou, pus la zid. ”S-a făcut dreptate?”

Sportiva din Constanța a fost suspendată inițial patru ani, dar forul de la Lausanne a decis să-i reducă suspendarea la doar 9 luni. Și totul, începând cu data de 7 octombrie 2022. În aceste condiții, suspendarea fostului lider WTA a expirat deja din iulie 2023.

Campioana de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 va fi recompensată și cu o sumă modică, în valoare de 20.000 de dolari, care va fi achitată de către cei de la ITIA, dar românca speră să obțină o sumă mult mai mare din procesul intentat firmei din Canada care a produs suplimentul contaminat.

Simona Halep, fost lider mondial.

Vestea de la TAS a fost salutată și de Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei. Francezul a atras însă un val de reacții negative, atât din partea fanilor, cât și din partea americanilor.

”S-a făcut dreptate? Da! Simona și-a declarat nevinovăția din prima clipă. Și-a strigat inocența în toate aceste luni lungi, care au reprezentat un coșmar pentru ea.

Dar acum poate, în sfârșit, să îmbrățișeze din nou instanța. Toți cei care au numit-o dependentă de droguri, dopată și necinstită vor trebui acum să se mai gândească. Simona a câștigat.

Iar Patrick Mouratoglou a pierdut. Antrenorul francez și-a pierdut credibilitatea după acest caz. El însuși și-a asumat întreaga responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat cu Simona. Prin urmare, este corect ca el să fie adevăratul perdant al acestei afaceri”, au scris cei de la Tennis World USA.

”Halep a fost extrem, extrem de fericită, fericire maximă”

Tocmai de aceea, bucuria campioanei de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 a fost una fără margini.

”A fost extrem, extrem de fericită, fericire maximă. A fost un chiot de bucurie. E genul emoțional. E foarte greu de crezut că un sportiv ca ea, care a ajuns să se lupte cu întreg sistemul antidoping…

Vezi și: Presa internațională, despre verdictul favorabil primit de Halep: ce au scris BBC și L’Equipe

O cunosc pe Simona de foarte mulți ani, de la 12 – 13 ani. O sportivă exemplară, cu o carieră nepătată, cu o grijă exemplară pentru sportul curat, a ajuns complet aiurea într-o situație incredibilă.

Nu pot să spun că am știut de la început că vom câștiga, dar am crezut de la început că o putem ajuta. Am fost o echipă, doi avocați și mai apoi un al treilea. Da, eu am fost singurul din România.

E un om extraordinar și știam că Simona nu poate face așa ceva”, a spus Stoica, conform Digi Sport.

Simona Halep, pierderi uriașe din cauza suspendării

Simona Halep a fost privată de dreptul de a participa la turnee importante în ultimele opt luni, perioadă în care ar fi putut câștiga trofee și sume importante de bani.

Având în vedere că din 2017 până în 2022 a încasat aproape 19,5 milioane de dolari din premii, adică aproximativ 3,9 milioane de dolari pe an, fostul lider WTA a pierdut șansa de a-și rotunji conturile.

Vezi și: ITIA a reacționat după ce suspendarea Simonei Halep a fost diminuată la TAS: ‘Așteptăm motivarea deciziei’

Dacă media anuală s-ar fi păstrat, ceea ce este destul de probabil, rezultă că Simona Halep ”a pierdut” circa 2,6 milioane de dolari în perioada în care a fost ținută departe de teren pe nedrept.

  • 24 de titluri WTA a cucerit Simona Halep.
  • 40,203,437 de dolari a câștigat Halep din tenis, potrivit site-ului WTA.

Cum a ajuns Halep să primească despăgubiri în valoare de 20.000 de euro

Dincolo de faptul că a dovedit că nu a luat voit acel supliment alimentar găsit în corpul ei, e vorba despre roxadustat, Simona Halep se va alege și cu o sumă de bani după tot acest calvar.

Cei de la ITIA, care au decis inițial suspendarea pentru patru ani, și care s-au trezit acum că au pierdut au fost obligați de către cei de la TAS să-i acorde, simbolic, despăgubiri Simonei în valoare de 20.000 de euro.

”Tribunalul a decis simbolic să oblige ITIA să plătească 20.000 de franci elvețieni (n.r. echivalentul a aproximativ 21.000 de euro) cu titlul de ‘contribuție la efortul de apărare al Simonei”, a mai spus Stoica, conform aceleiași surse.

Când a expirat suspendarea Simonei Halep

Deoarece perioada de suspendare a început să curgă de pe 7 octombrie 2022 (n.r. când a fost suspendată provizoriu pentru roxadustat), românca poate juca din nou tenis, întrucât perioada de 9 luni a expirat la data de 6 iulie 2023.

Audierile de la TAS au avut loc în perioada 7-9 februarie, iar cei trei judecători care s-au ocupat de proces au fost Annabelle Bennett (Australia), președinte, Jeffrey G. Benz (Statele Unite ale Americii) și Ulrich Haas (Germania).

Inițial, Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat, substanță interzisă, iar ulterior cei de la ITIA au găsit nereguli și în pașaportul biologic al româncei.

Ultimul meci oficial al său a fost pe 29 august 2022, în runda inaugurală de la US Open, contra Dariei Snigur, scor 2-6, 6-0, 4-6.